Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă și trafic de influență.
Potrivit denunțătorului, omul legii, responsabil de sistematizarea circulației rutiere, ar fi extorcat şi primit 1000 de euro de la un bărbat. Locotenentul major ar fi susținut că are influență asupra unui procuror din cadrul Procuraturii raionului Ștefan Vodă, în vederea determinării acestuia să adopte o decizie favorabilă în soluționarea unui caz de accident rutier soldat cu persoane traumate. Cei 1000 de euro pretinși ar fi fost destinați atât omului legii, cât și acuzatorului de stat.
În rezultatul întreprinderii măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, polițistul a fost prins în flagrant delict, recunoscut în calitate de bănuit şi reținut pentru 72 de ore. Acesta se află acum în Izolatorul de urmărire penală al CNA.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz, în temeiul art. 324 al. (2) lit. c) şi art. 326 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de pînă la 160 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
*Foto simbol
Dina Roşca