Un locuitor al raionului Orhei a fost condamnat pentru comiterea furturilor din cinci gospodării din Criuleni, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Potrivit Procuraturii din Criuleni, în cursul anului 2012, inculpatul, în vârstă de 21 de ani, a pătruns pe timp de noapte în cinci gospodării din satele Steţcani şi Rîşcova, de unde a sustras bani şi bunuri în valoare de peste 315 mii lei.
Prin sentinţa Judecătoriei Criuleni, inculpatul, a fost condamnat pentru comiterea furtului în proporţii deosebit de mari, la 6 ani de închisoare. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea din contul condamnatului a prejudiciului material parţial în beneficiul părţilor vătămate.
Sentinţa este cu drept de atac.
Diana Munteanu