Un locuitor al raionului Cahul este învinuit de procurori de comiterea traficului de fiinţe umane şi proxenetism, informează Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Potrivit Oficiului Sud al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în primăvara anului trecut, inculpatul, împreună cu doi cetăţeni ai României au determinat două tinere din or. Cahul să practice prostituţia. Tinerele au prestat servicii sexuale în or. Galaţi timp de aproximativ o lună, iar jumătate din venit îl împărţeau cu inculpaţii.
Una dintre victime a fost impusă să presteze servicii sexuale fără plată unuia dintre învinuiţi, reuşind după aceasta să fugă acasă împreună cu cealaltă tânără.
Într-un alt episod, inculpatul a încercat să mai determine o tânără la practicarea prostituţiei, însă aceasta a refuzat.
Actualmente, învinuitul, în vârstă de 23 de ani, are măsura preventivă – arest la domiciliu, iar în privinţa complicilor săi cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, aceştia fiind reţinuţi pe teritoriul României.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 20 ani închisoare.
Dina Roșca