Un locuitor al municipiului Bălţi a fost recent condamnat la ani grei de închisoare pentru comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor din Bălţi, în intervalul anilor 2012 – 2013, inculpatul a însuşit, prin înşelăciune, de la iubita sa 12500 euro şi 3 mii dolari. Inculpatul inventa diferite motive, cum ar fi necesitatea banilor pentru tratamentul mamei sale sau procurarea unui apartament. Într-un alt episod, acesta i-a spus victimei că este colaborator vamal şi are nevoie de bani pentru a nu fi arestat pentru luare de mită.
Victime ale inculpatului au devenit alte 5 persoane, de la care acesta a însuşit, prin abuz de încredere, bani şi bunuri estimate la peste 48 mii lei, după care s-a eschivat să le restituie banii.
Pentru acţiunile sale ilegale, inculpatul, în vârstă de 37 de ani, a fost condamnat la 12 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a dispus încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a prejudiciului material integral cauzat prin infracţiune.
*Foto simbol
Diana Munteanu