Angajații Direcției ”Combaterea crimei organizate” a Inspectoratului Național de Investigații au curmat săvîrșirea unui eventual omor al unei persoane. Un băiat de 17 ani, din raionul Hîncești, este suspectat că ar fi șantajat și amenințat cu moartea o persoană, de la care a cerut fără niciun motiv 4 000 de dolari.
Potrivit unui comunicat al IGP, recent, în adresa poliției s-a adresat un bărbat de 39 de ani, originar din Olanda, care, de opt ani, se află pe teritoriul RM ca investitor străin în domeniul afacerilor, precum că o persoană l-ar fi șantajat și constrîns să remită o sumă de bani pentru ca să nu fie omorît.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că persoana bănuită care șantaja victima este și organizatorul omorului la comandă. Acesta, împreună cu alți suspecți, prin intermediul telefoanelor mobile și aplicației WhatsApp, expediau mesaje victimei prin care îi cereau suma de bani pentru a nu fi executat presupusul omor la comandă. Totodată, s-a constatat că aceștia utilizau mai multe cartele SIM.
De asemenea, suspecții au creat un cont în cadrul unui sistem de plăți electronice prin care transmiteau banii, ulterior urmau a fi reexpediați pe un cont al altui sistem de plăți.
În cadrul efectuării unei livrări de control a mijloacelor bănești, polițiștii au stabilit că pe contul organizatorului, victima a depus 500 de dolari. Ulterior, la solicitarea suspecților, pe cont, urmau a fi depuși încă 3 500 dolari, bani ceruți pentru lichidarea comandătorului, care de facto era și organizatorul grupului.
La 29 iulie, datorită acțiunilor prompte ale polițiștilor, au fost stabilite mai multe persoane implicate în comiterea infracțiunii, iar organizatorul a fost reținut în flagrant delict în momentul creării altor conturi în cadrul diferitor sisteme de plăți electronice în vederea camuflării itinerarului de transfer a mijloacelor bănești. Acesta, este cercetat în libertate.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 189 al 5 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Șantaj” se pedepsesc cu închisoare de la 11 la 13 ani.
La moment, se întreprind și alte acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru documentarea acțiunilor ilicite a membrilor grupului infracțional.
Dina Roșca