Directorul unei Societăți pe acțiuni din Bălți a fost reținut de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție. Acesta este vizat într-un dosar pornit pe faptul traficului de influență.
Potrivit materialelor anchetei, bărbatul, împreună cu un alt angajat al întreprinderii, necunoscut organului de urmărire penală la acest moment, ar fi pretins și primit 1 000 de euro. Cei doi ar fi susținut că pot influența membrii comisiei de privatizare a spațiilor locative din fondul de locuințe al Primăriei Bălți, în vederea aprobării trecerii unui apartament în posesia denunțătorului.
Urmare a acumulării materialului probator, antreprenorul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.
În acest caz a fost inițiată o urmărire penală în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal – trafic de influență. Pentru comiterea unei asemenea infracțiuni, legislația în vigoare prevede o pedeapsă privativă de libertate de până la 6 ani sau amendă de până la 4000 unități convenționale.
Serviciul „Nord” al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
Dina Roșca