Una din patrulele echipelor mobile ale Serviciului Vamal, responsabile de prevenirea și combaterea traficului ilicit de mărfuri în zona de centru a țării, a stopat în trafic un ”Mercedes Benz 413 CDI” înmatriculat în mun. Chişinău, ce transporta peste o tonă de legume. Mai mult, deşi conducătorul auto nu avea asupra sa nici un document de însoțire a mărfii, acesta o transporta cu scopul de a o comercializa, potrivit unui comunicat de presă.
Cazul a fost înregistrat pe traseul Bender-Chişinău, în apropiere de s. Ţînţăreni, unde, în baza analizei indicatorilor de risc, echipele mobile au tras pe dreapta o unitate de transport, care se deplasa din regiunea de est a ţării. Şoferul, un moldovean în vîrstă de 28 ani a încercat iniţial să convingă colaboratorii vamali că nu transportă nimic, dar vameşii au insistat asupra respectării controlului legal.
În urma efectuării controlului vizual al autovehiculului, angajații vamali au constatat prezența unei cantități mari de legume în compartimentul marfar, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative. Acest fapt a servit drept motiv de a însoți microbuzul la terminalul vamal din proximitate. În urma controlului fizic amănunțit, în compartimentul marfar au fost depistaţi mai mulţi saci din polietilenă cu ridichie în stare proaspătă, peste 1 300 kg.
Totodată, în cadrul cercetărilor preliminare s-a constatat că bărbatul a ocolit posturile vamale interne de control, având intenția de a se eschiva de la achitarea plăților vamale şi ulterior de a comercializa marfa pe pieţile de desfacere din Republica Moldova.
Valoarea lotului de marfă se cifrează la circa 17 mii lei.
Pentru ilegalitățile comise, făptașul a achitat o amendă contravenţională în cuantum de 3 mii lei şi respectiv urmează să achite taxele aferente pentru cantitatea dată de legume, după care o va putea comercializa în condiţii legale.
Dina Roșca