Ilegalitatea a fost înregistrată la Penitenciarul nr.5 din Cahul, ieri, 8 octombrie, 2015, în jurul orei 22:00.
În urma unor acțiuni speciale de investigație, angajații Serviciului securitate în colaborare cu cei ai Serviciului regim și supraveghere, au intrat în posesia unei informații, precum că o persoană necunoscută urmează să efectueze, în ziua cu pricina, o aruncare peste edificiile de pază.
Astfel, pentru a nu admite pătrunderea substanțelor interzise pe teritoriul instituţiei, angajaţii Penitenciarului nr.5-Cahul au reacționat prompt, organizînd o ambuscadă. Tînărul a fost surprins în momentul în care s-a apropiat să arunce un pachet peste zidul instituției.
Prin urmare, persoana a fost suspusă unei percheziții corporale. Intențiile ilegale ale acestuia au fost confirmate de pachetul cu substanțe pe care îl avea în mînă.
Potrivit DIP, acesta, deținea o mănușă, în interiorul căreia se afla: un pahețel de aproximativ 10-15 grame cu substanță verde, asemănătoare cu marijuana.
Tînărul, în vîrstă de 27 de ani a fost reținut fiind escortat la Inspectoratul de poliție Cahul.
Totodată, presupusa marijuana a fost transmisă spre expertizare. Dacă compoziția narcotică a substanței va fi confirmată, făptașul riscă să se aleagă cu dosar penal.
Dina Roşca