Parcul Țaul, renumit prin arborii și prin monumentele sale arhitecturale de importanță națională, este tot mai aproape de ziua când își va deschide larg porțile pentru turiști. Un proiect realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) schimbă la față cel mai mare parc dendrologic din Republica Moldova, fapt ce va impulsiona activitățile turistice, culturale și de agrement în spațiul rural din raionul Dondușeni, anunță stirilocale.md.
La 19 noiembrie, a avut loc recepția finală a casei-muzeu, renovată în cadrul celei de-a doua etape de realizare a proiectului „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer și a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Dondușeni”.
Edificiul va folosit în calitate de clădire administrativă a Parcului Țaul și va găzdui expoziţii despre viaţa boierului Pommer, istoria parcului şi a satului.
Proiectul de la Țaul a fost aprobat spre finanțare în anul 2013, cu extindere în 2014, fiind realizat, până în prezent, în două etape. Anul trecut, la prima etapă a proiectului, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) a alocat 5 473 400 de lei, bani valorificați pentru construcția a 0,293 km de gard din metal, 2,807 km de gard din plasă metalică, renovarea a 0,387 km de gard istoric și a porții centrale a Parcului Țaul. În acest an, odată cu cea de a doua etapă de realizare a proiectului, FNDR a alocat 4 130 010 de lei pentru renovarea casei-muzeu, conform deciziei nr. 5/14 din 11 noiembrie a.c. a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR).
Cea mai mare parte a mijloacelor financiare alocate în 2014 a fost necesară pentru lucrările de reabilitare a edificiului. Totodată, casa-muzeu a fost asigurată cu apeduct, canalizare, gaz, instalații de încălzire și ventilare, servicii de supraveghere tehnică etc.
Apoximativ 100 de mii de locuitori din Regiunea de Dezvoltare Nord și circa 3 mii de locuitori din apropierea parcului vor fi beneficiarii direcți ai proiectului.
Cu o suprafață de 46 de hectare și o rețea de drumuri de 12,5 km, Parcul Țaul, unul dintre cele mai mari monumente ale naturii din Republica Moldova, nu a mai beneficiat de reparații considerabile din anul 1995. Parcul s-a aflat, până la 3 aprilie 2013, în gestiunea Grădinii Botanice, după care a fost trecut în gestiunea Primăriei satului Țaul.
Dina Roșca