Un locuitor al mun. Bălți de 29 ani, suspectat de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, a fost reținut la 5 ianuarie, curent, pentru 30 de zile.
În urma investigațiilor efectuate de către angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu IP Bălţi şi Procuratura mun. Bălţi, s-a stabilit că bărbatul comercializa substanțe narcotice de tip amfetamină, în regiunea de nord a țării. Forțele de ordine au constatat că, substanțele narcotice erau preparate într-un apartament din municipiul Bălți. În timpul reținerii, suspectul avea asupra sa 10 capsule cu amfetamină. La fel, acesta realiza 1 gram de substanțe narcotice la prețul de 700 de lei.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost depistate droguri în valoare de 25 000 de lei, un laborator improvizat, unde erau preparate substanțele narcotice, utilaje și substanțe chimice.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 al. 4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani.
La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigație, întru stabilirea altor membri ai grupării, implicați în circulația ilegală a substanțelor narcotice.
Dina Roşca