O locuitoare a raionului Ştefan Vodă a fost condamnată la închisoare pentru comiterea traficului de fiinţe umane.
Procuratura sect. Botanica a stabilit că, în intervalul martie – mai 2014, aflându-se în Emiratele Arabe Unite, inculpata a recrutat două consătene pentru a fi exploatate sexual în or. Dubai. Victimele aflându-se într-o stare materială grea, nefiind angajate în câmpul muncii şi având copii minori la întreţinere au acceptat propunerea inculpatei, care le-a perfectat actele necesare pentru plecare, apoi le-a procurat bilete la avion.
În luna mai 2014, tinerele au fost reţinute pe Aeroportul Internaţional Chişinău în timp ce se pregăteau să treacă controlul vamal.
Recent, pentru comiterea acţiunilor sale ilegale, inculpata, în vârstă de 20 ani, a fost condamnată la 4 ani şi 8 luni de detenţie.
Sentinţa este cu drept de atac.
Dina Roşca