Recent, în incinta direcției generale educație, s-a desfășurat ședința ordinara a Consiliului raional al elevilor (CRE). La ordinea de zi au fost puse chestiunile cu privire la realizările CRE–ului până la moment, cu privire la desfășurarea activităților extracurriculare și extrașcolare ale elevilor, cu privire la respectarea drepturilor omului/copilului în cadrul instituțiilor de învățământ.
În cadrul ședinței au fost examinate problemele serviciului în școală, problema disciplinei și frecvenței, neutilizarea telefoanelor mobile în cursul orelor.
Consilierii au propus o noua modalitate de alegere a membrilor CRE – Bordul CRE selectează candidaturile în baza CV-ului și scrisorii de motivație (din gimnazii – câte trei candidaturi, din licee – câte 4-5). A fost acceptată propunerea cu privire la desfășurarea la sfârșitul lunii aprilie a concursului „Miss și Mister Absolvent”. Regulamentul concursului va fi perfectat și expediat în instituțiile de învățământ din raion, notează www.stfan-voda.md.
Consilierilor li s-a propus lucrul pentru acasă – să mediteze la crearea unei insigne a membrului CRE, cea mai bună variantă fiind aprobată în cadrul ședinței următoare a CRE.
La finele ședinței membrii CRE au expediat un demers șefei DGE privind alocarea a unui birou pentru ședințe.
Domnișoara Dorina Tudorean, membra Consiliului Național al Elevilor, care a fost în deplasare în or. Oradea, România, a informat colegii despre activitatea Consiliului Național al Elevilor din România.
Dina Roșca