Chiar dacă cei mai mulţi dintre moldoveni au acasă maşină de spălat, există familii pentru care aceasta rămâne un lux. Anume pentru această categorie, autorităţile din orașul Edineț au deschis o spălătorie socială. Aici, oamenii cu venituri modeste sau cei cu nevoi speciale vor putea să spele şi să calce haine fără să plătească. Pentru ceilalţi, serviciile vor fi contra cost.
Spălătoria din Edineţ dispune de mașini de spălat de mare capacitate, uscătoare şi fiare de călcat. Aici vor munci patru persoane cu nevoi speciale.
„Ne-a fost greu să găsim un loc de muncă în acest oraș. Am venit aici, după ce am aflat de la prieteni și cunoscuți despre proiect”, a spus locuitoarea oraşului Edineţ, Ludmila Grigorieva.
Spălătoria a fost deschisă în cadrul unui parteneriat public-privat. Utilajul a costat peste 15 mii de euro și a fost oferit de fundația Est-Europeană, sponsorizată de Guvernul Suediei și Agenția de Dezvoltare din Austria.
„Din experiența noastră din Austria, pot spune că întreprinderile sociale sunt cele mai importante instrumente pentru o dezvoltare durabilă și incluziune socială”, a comunicat reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare a Austriei, Tom Zuljevic-Salamon.
„Încercăm să facem aceste servicii pentru vârstnici și pentru persoanele care au anumite probleme. Pentru ei aceste servicii vor fi gratuite. De la ceilalți se va percepe o plată pentru a putea întreține întreprinderea dată”, a menționat primarul oraşului Edineţ, Constantin Cojocaru.
Deocamdată, preţul nu a fost stabilit. Banii acumulaţi vor fi cheltuiţi pentru lansarea altor proiecte sociale.
Oamenii din Edineț spun că asemenea servicii sunt necesare.
„Dacă afară plouă și ai spălat și nu a reusit să se usuce trebuie să mai spălăm odată. Aici e simplu, este tot echipamentul necesar ca să facă acest lucru calitativ”.
„Pentru noi, pentru gospodine va fi o oportunitate bună de a aduce aici cuverturile mari care într-o mașină obișnuită nu încap”.
Spălătoria socială din Edineţ va activa opt ore pe zi.
Sursa: canal2