În scopul popularizării legislației fiscale, formării unei culturi fiscale și dezvoltării civismului fiscal IFS Drochia, a desfășurat un seminar de informare pentru elevii din liceul ,,B.P. Hașdeu” cu privire la importanța achitării impozitelor la buget, ceea ce asigură stabilitatea veniturilor Bugetului de Stat întru realizarea politicii sociale a Guvernului referitoare la achitarea salariilor medicilor, pedagogilor, militarilor, polițiștilor, precum și alocarea pensiilor pentru bătrâni și invalizi.
În luările lor de cuvânt, inspectorii fiscali au menționat că cetățenii trebuie să realizeze că plătindu-și impozitele, contribuie la dezvoltarea domeniului social-cultural, a societății în ansamblu. Principiile impuse de stat fiecărui cetățean reprezintă beneficiul bunăstării în ziua de mâine. Taxele și impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere ale unei economii concurențiale, politica fiscală fiind chemată să stabilească obiectivele economice și sociale ce urmează a fi atinse în procesul mobilizării și repartizării resurselor, au ținut să sublinieze funcționarii fiscali.
Pe 29 mai angajați ai IFS Drochia au participat la evenimentul de finalizare a anului școlar – ,,Ultimul Sunet” – la liceul Ion Creangă din satul Popeștii de Sus, la care au venit cu mesajul că fiecare își pavează drumul în viață prin muncă, abnegație și perseverență. Toată viața trebuie să învățăm, iar studiile obținute reprezintă fundamentul pentru activitatea de viitor. Aportul fiecăruia contează, au mai menționat fiscaliștii, dorindu-l elevilor vacanță frumoasă, iar absolvenților succes la examene și drum bun în viață!
Elena Ivanov