Peste 2500 de elevi, inclusiv cu cerințe educaționale speciale, vor studia în săli de clasă și laboratoare renovate, vor avea acces la săli de sport echipate corespunzător, la cantine și grupuri sanitare bine amenajate. Cu suportul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), Ministerul Educație desfășoară reparația capitală a șase școli de circumscripție din raioanele Cantemir, Călărași, Căușeni, Leova, Nisporeni și Râșcani.
După cum a informat viceministrul educației Elena Cernei, în cadrul unei ședințe, la trei din cele șase școli de circumscripție lucrările de renovare au început deja, iar la celelalte trei școli – vor demara săptămâna viitoare. Reabilitarea edificiilor include atât lucrări exterioare, cât și repararea sălilor de studii, sălilor de sport, cantinelor, sistemelor de apeduct, canalizare, încălzire, ventilare, antiincendiar și de pază.
La fiecare dintre școlile vizate își fac studiile și elevi cu cerințe educaționale speciale, de aceea la intrările în școală vor fi instalate rampe, iar în blocuri vor funcționa ascensoare speciale. De asemenea, vor fi procurate echipamente, mobilier nou, inclusiv pentru laboratoarele de fizică, chimie, pentru cantine, vestiar, sălile de festivități și de sport.
”Dacă școlile de circumscripție vor oferi condiții mai bune de studii, părinții vor fi mai motivați să își înscrie copiii aici. La momentul actual în cele șase instituții de învățământ general învață peste 2500 de elevi, dintre care circa 600 sunt transportați”, a precizat Elena Cernei.
În timpul ședinței, viceministrul a prezentat și proiectele viitoarelor săli de clasă, exprimându-și încrederea că școlile prietenoase copiilor vor contribui la sporirea calității procesului educațional, inclusiv vor atrage noi cadre didactice.
Instituțiile care vor fi renovate de Ministerul Educației sunt: Liceul Teoretic ”Vasile Pârvan” din s. Gotești, r-nul Cantemir; Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din or. Iargara, r-nul Leova; Liceul Teoretic ”Silvian Lucaci” din or. Costești, r-nul Râșcani; Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din s. Vărzărești, r-nul Nisporeni; Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din s. Sipoteni, r-nul Călărași; Liceul Teoretic ”Meșterul Manole” din s. Sălcuța, r-nul Căușeni. Pentru reparația capitală a acestora au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 110 mil. lei
Totodată, în cadrul PRIM, Fondul de Investiții Sociale din Moldova va desfășura lucrări de reparație capitală a încă 15 instituții de învățământ general, iar în total vor fi renovate 21 de școli de circumscripție.
Reamintim că Proiectul ”Reforma Învățământului în Moldova” este realizat de Ministerul Educației, cu asistența Băncii Mondiale.
Dina Roșca