În mod tradiţional, în seara zilei de 1 decembrie, Chişinăul a dat startul sărbătorilor de iarnă. Cu această ocazie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost inaugurat Pomul de Crăciun.
Orăşenii au avut parte şi de un spectacol extraordinar cu participarea artiştilor din Republica Moldova, printre care: Catharsis, Kapushon, Mani Guz Space, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Mariana Bulicanu, Ion Timofti, Ana Cernicova, Amelia Uzun, Crescendo Band, Corala „Gloria”, Ansamblul „Plăieşii”, Surorile Osoianu, Studioul folcloric „Iedera”, Ansamblul de dansuri populare „Hora-horiţa”, Lollipops, „Do-re-mi Show” şi alţii.
De asemenea, odată cu apriderea luminiţelor Pomului de Crăciun, a fost conectat şi iluminatul decorativ pe principalele artere ale oraşului, în total 22 străzi şi bulevarde.
Iluminatul decorativ va fi conectat zilnic, odată cu iluminatul stradal şi va dura până la 14 ianuarie.
Elena Ivanov