O istorie curioasă, ca să nu spunem altfel, s-a întâmplat anul acesta la Mateuţi.
Mateuţeanul Mihai Mârzenco este de părere că aceasta ar fi o temă actuală pentru ziar, ca
utilizatorii de internet să cântărească bine lucrurile înainte de a se implica în nişte afaceri
suspecte.
Foto simbol: dcnews.ro
Aşadar, pe la sfârşitul lunii martie c. o persoană anonimă cu pseudonimul „Excel 2014” şi
adresa de e-mail excel.one@mail.ru a creat site-ul www.rusine.vcoz.com pe care au fost
postate imagini ce aparţineau cet. Mihai Mârzenco, însoţindu-le de un text cu conţinut indecent,
defăimător în adresa respectivului. Vestea s-a răspândit fulgerător prin sat, Mihai Mârzenco
spune că timp de câteva zile a primit la telefon mai multe sms-uri despre conţinutul site-ului, alţi
consăteni îi declarau în faţă că sunt şocaţi de imaginile şi textele expuse pe internet. Indignat,
M.Mârzenco s-a adresat la Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice al Inspectoratului
Naţional de Investigaţii din cadrul Inspectoratului Naţional al Poliţiei cu cererea să fie depistat
autorul site-ului şi al materialelor defăimătoare.
În urma investigaţiilor întreprinse, oamenii legii au stabilit că autorul site-ului şi al materialelor
defăimătoare plasate pe internet ar fi locuitorul s. Mateuţi Ion A. Ştirbu. În raportul său despre
rezultatele anchetei, ofiţerul Anatolie Budan constată, că „cet. Ion Ştirbu, avвnd relaţii ostile cu
M. Mârzenco, … s-a conectat la internet, unde a postat imagini foto şi un text prin care a înjosit
demnitatea cet. Mârzenco Mihai”, cauzându-i acestuia un prejudiciu moral”. În acelaşi raport se
mai menţionează, că „cet. Ion A. Ştirbu vinovăţia nu şi-o recunoaşte”.
În baza probelor acumulate, oamenii legii au întocmit un proces-verbal şi în temeiul art. 69
alin. (2) Cod Contravenţional i-au aplicat o amendă în mărime de 75 u.c. (1500 lei), care a şi
fost executată integral.
La rândul său, Mihai Mârzenco s-a adresat la Judecătoria Rezina cu o cerere de chemare în
judecată a lui Ion A. Ştirbu, în care solicita repararea prejudiciului material în valoare de 2200 lei
şi a celui moral în mărime de 9000 lei. Instanţa a satisfăcut parţial cererea, obligându-l pe Ion A.
Ştirbu să-i achite lui M. Mârzenco 10000 lei şi încă 100 lei cheltuieli de judecată. Instanţa i-a
oferit reclamatului dreptul de a ataca hotărârea cu apel în Curtea de Apel Chişinău, de care
respectivul nu s-a folosit.
Solicitat să comenteze cele întâmplate şi decizia instanţei, Ion A. Ştirbu a refuzat,
menţionând doar că nu este vinovat, că dânsul nu are cunoştinţele respective în domeniul
tehnologiilor informaţionale, dar că va face tot posibilul pentru a descoperi adevăraţii făptaşi.
Apropo, Ion A.Ştirbu are peste 60 de ani, timp de un sfert de veac a ocupat diferite posturi în
administraţia satului Mateuţi, inclusiv cea de primar, este fondatorul muzeului satului natal şi
coautorul monografiei „Mateuţi. File de istorie”.
Concluzia ar fi următoarea: cei care au de gând să utilizeze posibilităţile internetului în
scopuri urâte trebuie să ştie, că tot ce se face de către om, până la urmă tot de către om şi se
desface…
Sursa: cuvintul.md