La 20 decembrie, curent în scopul prevenirii furturilor din avutul proprietarilor, în ajunul sărbătorilor de iarnă, angajații Inspectoratului de poliţie Călăraşi au organizat şi desfăşurat razii în localitățile din raion, anunță IGP.
Astfel, în noaptea de 20 spre 21 decembrie la orele 00:10 în stradă, în apropierea unui magazin alimentar din Călăraşi, o persoană de gen masculin, fiind în stare de ebrietate alcoolică și manifestînd un comportament neadecvat, la cerințele legitime ale forțelor de ordine a refuzat să se identifice. În acelaşi timp angajaţii poliţiei au observat că individul are asupra sa o armă de vînătoare. La solicitarea polițiștilor de a prezenta arma, ultimul a refuzat. Urmare a acţiunilor întreprinse de poliţişti, individul a fost imobilizat, iar arma a fost ridicată pentru verificări.
În urma acțiunilor de documentare s-a constatat că bărbatul de 25 de ani este din or.Călărași, iar arma s-a dovedit a fi pneumatică, deţinută ilegal.
În acest caz poliția a inițiat procedura contravențională de documentare pentru ultragierea şi opunerea de rezistenţă angajaţilor organelor de ocrotire a normelor de drept, pentru care fapt riscă pînă la 4000 de lei, iar pentru încălcarea termenului de înregistrare, încălcarea regulilor de deţinere, port şi transport al armei individuale şi a muniţiilor aferente, pînă la 2500 de lei.
Diana Munteanu