Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, a convocat o ședință extraordinară a Consiliului raional. Agenda de lucru a conținut câteva chestiuni, inclusiv cele de conferire a titlului de Cetățean de onoare câtorva persoane care, prin activitatea dumnealor, au dus departe de hotarele raionului numele lui bun, contribuind esențial la dezvoltarea acestuia.
Este vorba de Lavrentii Cușnir, Vasile Botnari, Anatolie Ghilaș, Piotr Cojuhari și Panteleimon Gavrilița.
„E o premieră pentru raionul Rezina acest gest, după ce, pe 15 decembrie anul trecut, tot în premieră, Consiliul raional a aprobat Regulamentul de conferire a titlului de Cetățean de Onoare al raionului Rezina”, menționează sursa.
Toate cele cinci candidaturi au fost votate, or, o bună parte dintre consilierii raionali actuali au avut ocazia să activeze împreună cu unele dintre aceste persoane și își amintesc destul de bine de lucrurile bune, care au fost făcute pe timpul când dumnealor erau în funcții de conducere.
Diana Munteanu