La 11 noiembrie curent, adică miercuri, raionul Rezina împlinește 75 de ani de la fondare. Evenimentul s-a produs pe 11 noiembrie 1940, prin ucazul nr. 349 al Prezidiumului Sovietului Suprem al RASSM (președinte – F. Brovco, secretar – P. Rozovețchi). Potrivit acelui ucaz, din componența raionului Rezina urmau să facă parte sovietele sătești Alcedar, Cinișeuți, Lipceni, Mateuți, Sârcova, Șoldănești, Trifești, Parcani, Țareuca, Saharna, Hligeni, Solonceni, Tarasova, Fuzăuca, Șipca, Păpăuți, Echimăuți, Minceni, Buciușca, Gordinești, Pripiceni, Țahnăuți și Ciorna. Orașul Rezina a devenit, prin ucazul nr. 349 din 11 noiembrie 1940, centru raional administrativ.
La o distanță de 75 de ani, evenimentul va fi marcat pe 22 noiembrie, în Casa raională de cultură, iar în sală se preconizează să-i avem pe foști și actuali conducători ai raionului, personalități născute în teritoriu, consilieri raionali, primari, numeroși oaspeți…
Potrivit paginii web a Consiliului raional Rezina, comitetul organizatoric, instituit cu acest prilej, s-a întrunit déjà în două ședințe, una fiind prezidată de către dl Arcadie Mușinschi, vicepreședinte în probleme juridico-sociale, alta – chiar de dna Eleonora Graur, președintele raionului. Se discută mult, detaliat pe marginea fiecărui aspect, deoarece se dorește o sărbătoare pe cinste, bine structurată și interesantă.
Elena Ivanov