În doi-trei ani, grădinița nr. 11 din orașul Ungheni va deveni o grădiniță model de eficiență energetică. Mai mult ca atît, va fi prima instituție publică din Republica Moldova, care va folosi… căldura pămîntului.
Sursele de finanțare au fost deja stabilite. Este vorba, potrivit primarului Alexandru Ambros, de bani europeni, un milion de euro. Totodată, va veni cu contribuția sa, de circa 300 mii de euro, și primăria.
”În trei ani, grădinița respectivă va fi complet reutilată. Sistemul de încălzire se va baza pe pompe geotermale. Acest lucru nu e făcut, deocamdată, nici la o instituție publică din republică. Acoperișul va fi o mare baterie solară, instalată pe toată suprafața. Blocul va fi termoizolat integral cu materiale de înaltă calitate. Vor fi schimbate rețelele de apă, de canalizare, de ventilare, toate geamurile și ușile, va fi construită o centrală geotermală, ceea ce înseamnă că vom scoate căldura din interiorul pămîntului, nu vom folosi gaze, nu vom folosi alt combustibil”, a explicat Alexandru Ambros, după care a concluzionat: ”Va fi un proiect ecologic sută la sută”.
Deja au început proiectările, iar finanțarea proiectului a fost acceptată.
De notat că Ungheniul nu e la primul proiect de eficiență energetică. Grație Fondul de Eficiență Energetică a Republicii Moldova, a beneficiat de un amplu proiect și Liceul ”Gheorghe Asachi”. Fațade e deja renovată, a fost instalată și o centrală termică autonomă. Lucrările încă nu au fost finalizate, dar primarul susține că, în sezonul următor de încălzire, instituția respectivă ”deja se va încălzi pe cont propriu, cu energia termică produsă pe loc”.
Tot de un proiect de eficiență energetică beneficiază, în prezent, și grădinița nr. 3. Datorită acestuia, instituția va avea propria centrală termică, vor fi schimbate geamurile, acoperișul, iar clădirea va fi termoizolată.
”Ne-am obligat să reducem emisiile de CO2 în atmosferă cu 20% pînă în anul 2020. Aceste proiecte vin anume în acest scop. Sînt sigur că vom reuși”, a declarat, la final, Alexandru Ambros.
Sursa: expresul.com
Imagine simbol: termo.ro