Procuratura militară Bălţi, despre condamnarea unui militar pentru comiterea accidentului rutier, soldat cu decesul unui alt militar
Procuratura militară Bălţi anunţă despre condamnarea unui militar prin contract al Armatei Naţionale pentru comiterea accidentului rutier, soldat cu decesul unui alt militar, anunţă Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Cazul a avut loc în noiembrie 2015, când aflându-se în concediu de odihnă şi conducând automobilul personal, militarul se deplasa prin satul Alexăndreni, raionul Edineţ. Fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat şi fără permis de conducere, acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a derapat, tamponându-se într-o plită de beton. În urma accidentului rutier, pasagerul, care la fel era militar prin contract, a decedat pe loc.
În urma probatoriului prezentat de procurori, învinuitul şi-a recunoscut vina integral în comiterea infracţiunilor incriminate şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere, soldate cu decesul unei persoane, precum şi conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat şi fără permis de conducere, militarul a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea de la inculpat în folosul succesorului părţii vătămate a prejudiciului moral cauzat pin infracţiune în sumă de 20 mii lei şi stabilirea unei pensii de întreţinere lunară a copilului minor în sumă de 1627 lei.
Sentinţa este cu drept de atac.
Dina Roşca