Un parc de toată frumusețea, cu arbori fel de fel, cu un izvor și un rîuleț în preajmă, cu alei și lumini, va apărea, în cîțiva ani, într-un sector al orașului Ungheni, numit sugestiv Ungheni-Vale. Este sectorul care se întinde de-a lungul Prutului.
Primul pas a fost făcut deja. Pe 7 noiembrie, zeci de funcționari publici din cadrul Primăriei Ungheni, în frunte cu primarul Alexandru Ambros, reprezentanți ai unor subdiviziuni raionale și ai Colegiul Naţional al Poliţiei de Frontieră au venit aici, pentru a planta primii arbori. În acea zi, au fost sădiți, per total, 350 de copaci de tei și arțar.
”Astăzi plantăm copacii, iar săptămîna viitoare, dacă ne va permite timpul, vom reveni să-i udăm şi să efectuăm lucrări de amenajare. În perspectivă, ne propunem să refacem izvorul de aici şi să amenajăm rîuleţul din preajmă”, a explicat primarul, după care a punctat: ”Natura ne oferă toate condiţiile, noi trebuie doar să le folosim judicios”.
De notat că arborii pentru acest scuar au fost oferiți de către Fondul Ecologic din Moldova. Cu siguranță, vor crește mari și vor bucura ochii trecătorilor. Potrivit lui Alexandru Ambros, acest teritoriu parcă e făcut anume pentru parc, căci apele freatice sînt foarte aproape de suprafaţă. O eventuală construcţie aici este, practic, imposibilă. Amenajarea teritoriului respectiv și transformarea lui într-un spațiu verde este cea mai bună soluție.
Acțiunea respectivă, de plantare a arborilor și, implicit de punere a bazei unui nou parc la Ungheni, face parte din Campania ecologică de toamnă, lansată de Primăria Ungheni în luna octombrie. E o campanie de durează două luni și include în sine un eveniment național important, ce are loc, tradițional, la începutul lunii noiembrie. Este vorba de acţiunea de înverzire a plaiului natal “Un arbore pentru dăinuirea noastră”.
Potrivit oficialilor, campania din acest an nu s-a limitat doar la plantarea arborilor în Ungheni-Vale. Sute de ungheneni s-au implicat în aducerea în ordine a spaţiilor adiacente clădirilor în care activează sau locuiesc, au adunat frunzele căzute la pămînt, au măturat, au amenajat teritorii. Într-un cuvînt, au contribuit la curăţenia şi înverzirea oraşului, notează expresul.com.