După opt ani de la absolvire, Grigore Robu, primarul orașului Nisporeni, și-a vizitat instituția în care a astudiat dreptul – Universitatea Europeană ”Drăgan” din orașul Lugoj, România. A revenit aici pentru prima dată după absolvire, fiind întîmpinat nu ca simplu absolvent, ci ca primar al unui oraș frate cu Lugojul.
După revenirea acasă, la Nisporeni, Grigore Robu a recunoscut, pentru ”Expresul” că, aflîndu-se la acea universitate, a retrăit fiecare moment din viața lui de student.
”Cunosc fiecare colț, fiecare birou sau tablou de pe perete aici, la Universitatea din Lugoj. În general, îmi stăpînesc bine emoțiile în public. Atunci, însă, discutînd cu oficialii, mi-am pierdut vocea. O spun fără rușine, fiindcă am fost copleșit de emoții și amintiri frumoase”, a recunoscut dînsul, după care a specificat: ”În general, Lugojul a devenit prin definiție orașul meu de suflet. Aici mi-am făcut studiile și cred că firea de lugojean se regăsește și în mine, pentru că, timp de patru ani, am fost foarte aproape de ei”. Grigore Robu a dat asigurări că va face tot ce-i stă în puteri, în calitate de primar și cetățean al orașului Nisporeni, să pună în practică tot ce a luat mai bun de acolo, de la Lugoj.
Va pune accentul pe educație. ”Îmi doresc ca tinerii din Nisporeni să studieze și ei în această universitate. Profesorii de acolo, în special doamna rector Persida Cechin Crista, au fost foarte deschiși. Toți s-au arătat bucuroși de a ne primi. Am fost plăcut surprinși să auzim cuvinte de laudă la adresa noastră, iar doamna rector ne-a zis că sîntem ca și copiii ei. Ne apreciază, fiindcă, spunea dînsa, sîntem sîrguincioși și dornici de a învăța. De aceea cred că ar fi bine ca să-și continue studiile aici și alți tineri din Nisporeni”, a menționat primarul.
Grigore Robu a prezentat deja conducerii universității trei dosare ale tinerilor nisporeneni care vor să urmeze studiile la Lugoj. ”Aceste dosare sînt la dispoziţia dumneavoastră, iar dacă, pînă la urmă, ar fi şase, nu m-aş supăra”, s-a adresat tînărul primar rectorului Universității ”Drăgan”, scrie ziarul local din Lugoj, ”Redeșteptarea”.
Sursa: expresul.com