În baza Acordului de cooperare încheiat între Consiliul raional Edineț și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Botoșani, România”, în vizită oficială la Președintele raionului Edineț, Iurii Garas, la 1 decembrie curent, s-au aflat reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “ Zona Metropolitană Botoșani, România” Ing. Florin Simion Egner și Gheorghe Ciobanu.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului raional Edineț, vizita de lucru a avut ca scop trasarea obiectivelor de aplicare de către Consiliul raional la Programul Operațional Comun Ro-MD pentru perioada 2014-2020 în domeniul turismului.
În ședința de lucru la dezbateri și propuneri au participat membrii grulului de lucru: Gheorghe Pulbere – vicepreședintele raionului, Rodica Chiriac – șef Secție economie, Lidia Musteață – specialist principal în domeniul turismului Secția cultură, Ion Paduca – șeful Direcției Construcții, Gospodărie Comunală, Drumuri, Privatizare și Postprivatizare și Anatolie Gudumac – primar de Trinca.
Prin proiectul dat Consiliul raional Edineț, în cadrul Programului regional sectorial în domeniul dezvoltării atractivității turistice în Regiunea de Dezvoltare Nord, optează pentru conlucrare bilaterală cu partenerii din România în vederea studiului aprofundat, valorificării și promovării monumentului naturii din s. Trinca, care se află în cadrul traseului turistic al Rutei turistice I: Lunca Prutului – leagănul civilizației umane.
Elena Ivanov