Ieri, în sala de ședințe a Consiliului raional Drochia, a avut loc întâlnirea conducerii raionului cu agenții economici și funcționarii din cadrul Direcției Agricultură, Alimentație și Relații Funciare.
Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia a făcut un apel către agenții economici de a contribui financiar, în măsura posibilităților la reparația acoperișului Școlii sportive din orașul Drochia, deteriorat în urma fenomenelor meteorologice (furtuni puternice cu descărcări electrice și ploi abundente) din 26 iunie și 12 iulie a anului curent.
Potrivit Consiliului raional, în cadrul reuniunii au mai fost discutate consecinţele schimbărilor climatice care au afectat nivelul şi variabilitatea producţiei agricole, precum și identificarea eventualelor soluții inovatoare pentru remedierea situației create, în vederea excluderii riscului perturbării alimentare şi/sau variaţiei de preţ.
Elena Ivanov