Premieră pentru raionul Sîngerei, dar mai cu seamă pentru tinerii antreprenori și pentru cei cu experiență, care s-au întrunit în cadrul primului Forum economic al tinerilor antreprenori din raionul Sîngerei, care a avut loc la final de iunie curent.
Potrivit paginii web a Consiliului raional Sîngerei, în cadrul evenimentului, cei care au inițiat o afacere au făcut-o cunoscută tuturor, iar cei care au obținut cheia succesului mai mulți ani la rînd, au dat sfaturi și i-au încurajat pe tinerii aflați la început de cale.
Forumul a avut loc în incinta restaurantului ”Hermes” din or. Sîngerei, fiind o activitate din cadrul proiectului ”Șanse pentru viitor” implementat de AO ADD ”Mileniul – III” din s.Chișcăreni, în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Incubatorul de Afaceri Sîngerei, Camera de Comerț și Industrie, filiala Bălți și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova cu contribuția Consiliului raional Sîngerei.
La acest eveniment au participat circa 90 persoane, tineri antreprenori, antreprenori care au deja afaceri înregistrate oficial, antreprenori cu o bogată experiență, tineri instruiți în programele ODIMM , PNAET și GEA, părți ale proiectului ”Șanse pentru viitor”.
Spre finalul forumului a fost rezervat timp pentru decernarea premiilor învingătorilor concursului raional ”Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”, anul 2015.
Cuvinte de salut au adresat celor prezenți: Coordonatorul de proiect – dna Natalia Mereuță, Președintele raionului Sîngerei – dl Vasili Marandiuc, șef adjunct al OT Bălți a Cancelariei de Stat – dl Bîrsanu Ion.
Natalia Mereuță, coordonatoare de proiect ”Șanse pentru viitor” a trecut în revistă activitățile, care au fost desfășurate pe parcursul proiectului: instruirea prin Programul Național de Abilitare economică a tinerilor, întîlniri cu reprezentanții structurilor de stat – Inspectoratul Fiscal de Stat, Centrul de Sănătate Publică Sîngerei, Direcției Economie și Direcției Finanțe din cadrul Consiliului raional, vizitele de studiu la întreprinderile din raion, a vorbit despre lucrurile frumoase și impedimentele care au stat în calea parcursului proiectului și, a prezentat produsul final primit cu bucurie și salutat de catre toți participanții Forumului – Catalogul tinerilor antreprenori din raionul Sîngerei.
Practici de succes au fost prezentate de Bejinari Vasile – director SRL ”Gelibert”, care mai bine de 16 ani este producător autohton a brandurilor Aqua Unica și Roua Argintie, Midrigan Nicolae – GȚ „Midrigan Olga”, care se ocupă de creșterea iepurilor, Lopotenco Andrei – ÎI „Lopotenco Andrei”, care are o afacere mai puțin obișnuită – creșterea și comercializarea șinșililor, Iosif Zastavnițchi – SRL ”Plastal”, cel mai mare producător de uși și ferestre din Moldova, Vitalie Usatîi – ÎI „Usatîi&Co”, cunoscut în Sîngerei ca fiind director a restaurantului și terasai „Saigon”.
Au fost auzite vocele tinerilor trimise prin mesaje. Tinerii au primit îndrumări de la experții: Stihi Ludmila – Șefa Direcției Cercetare, Inovare, Instruire, Cucoș Eudochia – Șefa Ghișeului unic Sîngerei și Serbușca Vera – Șefa Direcției Economie, Consiliul raional Sîngerei.
Cea din urmă a dat citire dispoziției Președintelui raionului privind decernarea premiilor învingătorilor concursului raional ”Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”, anul 2015. Trofeele și diplomele au fost înmînate de către Președintele raionului – dl Vasili Marandiuc, după cum urmează:
1. Cel mai bun antreprenor în sfera producției
Locul I – SRL “Gelibert”,Vasile Bejenari
Locul II – SRL “Alodiu Nord”, Serghei Marandiuc
2. Cel mai bun antreprenor în sfera comerțului
Locul I – SRL “Speranța – Brînzilă”, Iurie Brînzilă
Locul II – SRL “Romaria Șic”, Tamara Bodnari
– ÎI “Mariana Chițan”, Victor Chițan
3. Cel mai bun antreprenor – exportator
Locul I – SRL “Mold Farm Grup”, Ion Mereacre
4. Cel mai tînăr antreprenor
Locul I – GȚ “Midrigan Olga Iurie”, Nicolae Midrigan
Locul II – SRL “Respectul calității”, Mariana Stratu
– ÎI “Lopotenco Andrei”, Andrei Lopotenco
5. Cel mai bun antreprenor – femeie
Locul I – ÎI “Iurcu Ana”, Ana Iurcu
Locul II – SRL “Djerela Agro”, Tatiana Rîmbu
– SRL “Magma – Culacov”, Tatiana Culacov
6. Pentru integrare activă în societate
Locul I – ÎI “Usatîi & Co”, Vitalie Usatîi
Locul II – SRL “Oldvis”, Oleg Joian
În final soliștii Ansamblului instrumental vocal de la Centrul de Creație și Agrement Chișcăreni au bucurat participanții forumului cu melodii. Moderatorul Forumului a fost dl Valeriu Rusu, Șeful Secției Cultură a Consiliului Raional Sîngerei.
Elena Ivanov