Pe parcursul anului 2016, în raion nu au fost înregistrate restanțe la capitolul plata salariilor și concedialelor. La timp s-au achitat toate datoriile pentru resursele energetice, în plus, se achită cheltuielile curente pentru raparațiile capitale în instituțiile de învățămînt.
Au fost identificate mijloace și lichidate restanțele salariale la școlile “mici” (satele Aluatu, Balabanu, Sofievca).
“Datorită colaborării cu Ministerul finanțelor am reușit să achităm creditul din anul 2015 în sumă de 2 milioane 945 mii de lei. Am rambursat dobînda creditului “Энергетик-2″ în sumă de 900 mii lei, iar rambursarea sumei acestui împrumut a fost amînată pentru anul 2018”, se menționează în raport.
În plus, în bugetul de stat al Moldovei este prevăzută pentru raionul Taraclia o sumă suplimentară de 3 milioane 906 mii lei pentru construcții capitale ‒ este vorba despre contribuțiile necesare pentru participarea la proiecte, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Pentru prima dată în mulți ani, raionul Taraclia încheie anul fără datorii și cu trecerea în anul viitor a sumei de peste trei milioane de lei.