În perioada 20 aprilie – 09 mai (în funcție de starea vremii și etapele de dezvoltare a dăunătorilor), în fondul forestier național gestionat de către Agenția „Moldsilva” se va desfășoară combaterea aeriană a dăunătorilor defoliatori. Suprafața focarelor de daunatori defoliatori ce va fi supusa combaterii aeriene în acest an este de 24540 de ha ce cuprinde întreprinderile silvice: Călărași – 6242 ha, Tighina – 4570 ha, Telenești – 4525 ha, Sil-Răzeni – 3285 ha, Cimișlia – 1372 ha, Chișinău – 350 ha și Rezervația Naturală, Plaiul Fagului – 4200 ha.
Pericolul afectării din partea unui complex de dăunători asupra vegetației forestiere a fost stabilit în urma prognozei și rezultatelor cercetărilor silvo-patologice efectuate în anul 2014 și primăvara 2015 de către întreprinderile silvice și Centrul Monitoring şi Protecţia Pădurilor din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.
La efectuarea acestor lucrări vor fi antrenate trei elicoptere ce utilizează instalația de stropit cu volum de consum ultra redus și cu folosirea preparatelor diflubenzuron şi esfenvalerat. Acțiunile respective vor contribui la ameliorarea stării de sănătate a pădurilor și la menținerea unei balanțe optimale a biodiversității în păduri. Combaterea dăunătorilor este o componentă importantă în managementul integrat al sectorului forestier. În anul 2014 au fost realizate lucrări de combatere aeriană a dăunătorilor defoliatori în fondul forestier pe o suprafață de circa 31 mii ha.
Acțiunile de protecție a pădurilor întreprinse de către silvicultori vor avea un impact pozitiv și asupra suprafețelor agricole adiacente prin suprimarea unor focare de dăunători, care inevitabil pot afecta inclusiv terenurile agricole.
Agenția “Moldsilva” informează că preparatele folosite în procesul combaterii aeriene nu sunt dăunătoare și periculoase pentru viața omului. Totodată, atenționăm proprietarii de prisăci aflate în preajma zonelor forestiere unde va avea loc combaterea aeriană, ca familiile de albine să fie închise în ziua respectivă, la fel, este interzisă aflarea animalelor domestice în fond forestier supus procedurii și este recomandat ca populația să evite colectarea ciupercilor sau aflarea în pădure în scop de odihnă în această perioadă.
Elena Ivanov