Ieri, 17 ianuarie 2017 curent, în baza unor informații operative, ofițerii Serviciului Investigare Fraude Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești, au stopat un autocamion, în apropierea orașului, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 46 de ani, locuitor al municipiului Bălți.
În timpul verificărilor, forțele de ordine au depistat, 40 de saci cu miez de nucă, cu o cantitate de 1040 kg, suma totală a mărfii fiind de 150800 lei.
Miezul de nucă urma să fie realizat în orașul Călărași.
Șoferul nu a putut prezenta careva acte ce ar confirma proveniența mărfii.
Poliția a inițiat o procedură contravențională, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 1800 lei, cu confiscarea mărfii.
De menționat că, Poliţia a intensificat activităţile de relevare şi documentare a astfel de cazuri pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea consumatorilor.
Dina Roșca