Pavel Filip efectuează, astăzi, o vizită de lucru în raionul Glodeni. Agenda include întâlniri cu primarii, consilierii raionali, agenții economici și cetățenii pe marginea acţiunilor întreprinse de Guvern pentru ameliorarea situaţiei social-economice din ţară prin implementarea reformelor în domeniul mediului de afaceri, realizarea programelor de dezvoltare în toate sectoarele naţionale, atragerea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă.
Vizita a început cu o şedinţă la Consiliul raional. Pavel Filip a discutat cu reprezentanţii administraţiei publice locale despre problemele localităților din regiune, soluțiile acestora, precum și despre oportunităţile de dezvoltare ale raionului Glodeni.
În cadrul discuţiei, Premierul a accentuat că dezvoltarea regională este una din priorităţile Guvernului, în acest sens fiind realizate o serie de proiecte de atragere a investițiilor străine directe în economia națională în domeniul infrastructurii, energiei, industriei, aşa încât să fie asigurată stabilitatea şi reluarea cursul de dezvoltare în toate domeniile.
„Dacă în luna ianuarie a acestui an, veniturile în bugetul de stat erau cu 5% mai mici decât în ianuarie 2015, în februarie s-a înregistrat o creştere de 17% faţă de februarie 2015, iar în martie cu 23 la sută. Prin urmare, în Republica Moldova este potenţial nu doar pentru a face faţă cheltuielilor, dar şi pentru a relua unele investiţii. Fără suport din exterior am reuşit să indexăm pensiile cu 10% şi să înlăturăm o parte din datoriile la subvenţiile acordate. Noi dorim ca Republica Moldova să se dezvolte, să se modernizeze”, a declarat Pavel Filip.
Şeful Executivului a mai menţionat că un obiectiv important este restabilirea încrederii şi suportului partenerilor de dezvoltare. În acest sens, Executivul a reuşit să înlăture o parte din restanțele existente în implementarea Acordului de Asociere şi să reia discuţiile cu FMI. „Chiar astăzi vom expedia către FMI o scrisoare de invitaţie privind reluarea negocierilor şi, cel târziu în luna iunie, vom avea o misiune de negociere a FMI la Chişinău. Având lansate negocierile cu FMI, vom debloca tranşa creditului de la Bucureşti, dar şi finanţarea din partea UE”, a precizat Premierul.
Participanții la întrevedere au apreciat eforturile Guvernului privind redresarea situației social-economice, în special, în domeniul mediului de afaceri şi au înaintat un șir de propuneri, inclusiv privind alimentarea copiilor în școli și grădinițe, accesul tinerilor la credite preferențiale pentru procurarea locuinţelor, dar şi atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea raionului.
Diana Munteanu