Magazinul social mobil și-a început activitatea în alte 12 sate din raionul Orhei. Astfel, începând de astăzi, pensionarii și persoanele cu nevoi speciale din alte 12 sate din raionul Orhei vor putea procura produse alimentare şi de uz casnic de calitate la preţuri mai mici, la fel ca şi în restul magazinelor sociale deschise de Partidul ŞOR.
Potrivit unui comunicat de presă, de asemenea, de pe rafturile magazinului social mobil nu lipsește pâinea de doar doi lei, produsul cel mai solicitat și apreciat de bătrâni.
În prezent, magazinul social mobil activează în 22 de localități din raionul Orhei, unde, săptămânal, conform unui program prestabilit, două camionete livrează produse alimentare şi de uz casnic beneficiarilor magazinelor sociale.
În acest context, Președintele Partidului, Ilan ȘOR, a transmis prin intermediul avocaților săi următorul mesaj:
„Îi felicit pe locuitorii celorlalte sate din raionul Orhei cu faptul că, începând de astăzi, localitățile lor sunt parte a proiectului Magazine Sociale.
Sper că produsele de primă necesitate calitative și mai ieftine oferite în cadrul proiectului nostru social, sunt o susținere importantă și permanentă pentru bătrânii noștri dragi și cei care au nevoie de ajutor și grijă.
Primiți toate acestea din suflet! Împreună cu echipa mea nu ne vom opri aici, dar vom continua să identificăm soluții și noi oportunități de dezvoltare a proiectelor sociale, în scopul susținerii cetățenilor și în special celor care necesită o atenție sporită.
Amintim că, proiectul “Magazinului Social” destinat bătrânilor şi persoanelor cu nevoi speciale se bucură de succes în mai multe raioane din țară. În prezent, numărul lor a ajuns la 13 unităţi. Ele asigură cu produse la prețuri mici peste 37 mii de pensionari şi persoane cu nevoi speciale din oraşele Orhei, Chişinău, Ceadîr-Lunga, Cahul şi Călăraşi.
Mai mult, potrivit planului său de acţiuni, în următorii doi ani, Partidul ŞOR va deschide peste o sută de magazine sociale în toată ţara, iar magazinul social mobil va ajunge în fiecare sat din ţară unde nivelul de trai al pensionarilor și persoanelor cu nevoi speciale este la minimumul de existenţă.
Dina Roșca