Panică într-un bloc de locuit din Bălți. Acesta a luat foc chiar în ziua alegerilor prezidențiale, în jurul orei 15:00. Unii locatari au fost nevoiți să iasă pe geam forțând grilajele, pentru că intrarea principală a fost cuprinsă de flăcări. Incidentul s-a produs într-un fost cămin de pe strada Bulgară din oraș, potrivit btv.md.
La fața locului au intervenit pompierii și un echipaj SMURD. Din fericire nimeni nu a avut de suferit, iar locatarii au reușit să stingă flăcările până la venirea salvatorilor. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit de la o țigară nestinsă care a fost aruncată în unul din căruciorele pentru copii din hol.
Locatarii spun că nu știu cine este vinovatul, dar că au tras o sperietură zdravănă. De panică unii și-au luat cu ei lucrurile de primă necesitate, alții au venit să-și scoată copiii care au rămas acasă de unii singuri.
Oamenii cred că ar fi putut reacționa mult mai rapid dacă cea de-a doua ieșire nu era blocată.
Specialiștii investighează toate circumstanțele producerii incendiului.