
Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, anunță despre reținerea în flagrant a unui Ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Ialoveni, care este suspectat de luare de mită.
Conform deunțătorului, polițistul a pretins și extorcat 1000 de euro de la acesta, pentru al absolvi de la răspundere penală, denunțătorul având calitate procesuală de bănuit într-un dosar penal inițiat pe faptul comiterii unui furt.
Urmare, angajații SPIA de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupţie au purces la efectuarea măsurilor speciale de investigații şi acţiunilor de urmărire penală, în cadrul cărora, polițistului i-au fost transmiși banii, acesta fiind documentat pentru acte de corupție.
Astfel, la sfârșitul zilei de ieri, 24 martie 2016, în momentul primirii banilor extorcați, polițistul a fost reținut de ofițerii SPIA și procurori.
Totodată, au fost efectuate percheziții în automobilul, domiciliul şi biroului de serviciu al acestuia, unde a fost depistată o sumă de 54.000 de euro, provenienţa căreia urmează a fi stabilită în cadrul acţiunilor de urmărire penală.
La moment, polițistul este reținut pentru 72 de ore, fiind plasat în izolatorul de detenție preventivă.
Pe cazul dat, Procuratura anticorupție a inițiat o cauză penală în baza art. 324 alin. (2) lit. (b) Cod penal al Republicii Moldova (corupere pasivă).
Dacă v-a fi dovedită vinovăția acestuia, polițistul riscă până la 10 ani de închisoare cu aplicarea unei amenzi de până la 160000 de lei şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.