Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, organizează miercuri, 19 octombrie, ora 10.00, în incinta Restaurantului „Drum Bun” din Bălți (str. Sorocii, 117), în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a IV-a, evenimentul cu genericul Cooperare moldo-letonă: seminar și misiune economică pentru dezvoltarea antreprenoriatului în regiuni, organizat în colaborare cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) din Letonia și Agenția pentru Investiții și Dezvoltare a Letoniei (LIAA).
Seminarul și misiunea economică marchează o nouă etapă în relațiile de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Letonia la nivel regional. Evenimentul va fi lansat de către ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, ambasadorul Republicii Letone în Republica Moldova, E.S. Atis Lots, director al Filialei Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Galina Codița, și președintele Consiliului de afaceri moldo-leton, membru al Consiliului Director al Confederației Patronatelor din Letonia, Imants Kanaška. Lansarea evenimentului va fi moderată de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
La eveniment vor participa o delegație din componența căreia vor face parte 54 de reprezentanți ai autorităților publice locale și antreprenori din mai multe regiuni ale Letoniei, reprezentanți din domenii de activitate similare din regiunile Republicii Moldova, în mare parte din Regiunea de Dezvoltare Nord.
Evenimentul va conține două sesiuni. Prima sesiune va cuprinde comunicări ale participanților despre dezvoltarea economică în regiuni, în baza experienței Letoniei și a Republicii Moldova. În cadrul celeilalte sesiuni se va discuta despre posibilitățile de finanțare pentru promovarea antreprenoriatului în regiuni. Totodată, participanții vor identifica noi posibilități de colaborare dintre Moldova și Letonia. Ulterior, programul evenimentului va cuprinde și sesiuni business to business axate pe subiecte din următoarele domenii: industrie ușoară, industrie alimentară, transport și logistică, produse cerealiere, turism și servicii hoteliere, autorități publice locale și regionale.
Miercuri, ora 17.00, tot în incinta Restaurantului „Drum Bun” din Bălți (str. Sorocii, 117), va avea loc Seara regiunilor din Letonia. Programul evenimentului va cuprinde prezentarea regiunilor din Letonia și a administrațiilor locale, degustarea bucatelor tradiționale și activități culturale prezentate de Republica Moldova și Republica Letonia.
Joi, 20 octombrie, delegația letonă se va diviza în câteva grupuri, pentru a vizita mai multe localități-partenere din regiune.
ADR Nord și partenerii săi care au contribuit la organizarea evenimentului cu genericul Cooperare moldo-letonă: seminar și misiune economică pentru dezvoltarea antreprenoriatului în regiuni urmăresc să promoveze astfel potențialul economic și investițional al Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, să implice actorii regionali în procesul de dezvoltare regională și să faciliteze crearea parteneriatelor de dezvoltare dintre localităţi, instituții și întreprinderi din regiunile celor două țări.
Seminarul și misiunea economică de la Bălți continuă șirul de evenimente ce au avut loc în contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Totodată, vineri, 21 octombrie, programul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord va continua cu organizarea, la Edineț, a Festivalului-concurs regional al Pâinii cu genericul „Preacurată-i fața pâinii”, și la Dondușeni, a Festivalul cultural-gastronomic „Gustul Nordului”, ediţia I.
Ediția din acest an a Zilelelor Regiunii de Dezvoltare Nord se desfășoară în perioada 26 septembrie – 22 octombrie, în mai multe localități din nordul Republicii Moldova. Vezi AGENDA Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a IV-a.
Diana Munteanu