O companie italiană va investi 20 de mln. de euro pentru a lansa, la 15 octombrie curent, o linie de producere a cablajelor în regiunea r. Strășeni. În rezultat, vor fi create câteva sute de locuri de muncă.
Despre aceasta a anunțat Vitalie Iurcu, viceministru al Economiei, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, unde au fost prezentate rezultatele Forumului „Moldova Business Week 2016”, desfășurat în perioada 4-7 octombrie.
Potrivit sursei, la forum au participat, în total, 1.500 de agenți economici și reprezentanți ai sectorului public.
“Am informat oameni de afaceri străini despre oportunitățile de investiții în R. Moldova. Evenimentul a fost unul de anvergură, am prezentat un interes sporit pentru oaspeții veniți din cele 13 țări. Așteptăm un șir de investiții atât în acest an, cât și anul viitor. Forumul și-a atins obiectivele. Pentru anul viitor, planificăm organizarea a două forumuri similare, a anunțat viceministrul.
La rândul său, directorul Organizației pentru Promovarea Exporturilor și Atragerea Investițiilor, Vitalie Zaharia, a spus că, anume la acest eveniment, mulți dintre antreprenorii autohtoni au aflat despre multe surse de finanțare locale și internaționale. În rezultat, vor avea loc investiții în domeniul energetic, drumuri, etc.