Procurorii au obţinut o sentinţă de condamnare la închisoare pentru un bărbat care fusese anterior achitat pentru violenţă în familie soldată cu decesul victimei, potrivit Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Potrivit actului de învinuire, în iulie 2013, un locuitor al raionului Nisporeni, fiind în stare de ebrietate, şi-a agresat fizic soţia, care în urma leziunilor corporale grave primite, a decedat.
Instanţa de fond l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta n-a fost săvârşită de către acesta, procurorii însă au contestat sentinţa în instanţa superioară de judecată, iar Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe inculpat la 6 ani de închisoare. Avocatul inculpatului a contestat această decizie, Curtea Supremă de Justiţie dispunând rejudecarea cauzei.
Astfel, recent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău inculpatul a fost condamnat pentru violenţă în familie soldată cu deces la 6 ani de detenţie în penitenciar de tip închis.
Decizia poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Dina Roșca