La 24 august, curent, poliția a fost sesizată pe faptul, că pe strada Belinski, din municipiul Bălți unui bărbat de 54 de ani i-a fost cauzată o plagă de cuțit în regiunea abdomenului.
Polițiștii au reacționat promt, iar în scurt timp făptașul a fost reținut, asupra sa fiind depistat cuțitul cu care a acționat. Acesta a manifestat un comportament agresiv, dar în urma aplicării de către polițiști a metodelor și mijloacelor speciale, agresorul a fost imobilizat și încătușat.
În cadrul acțiunilor de investigație forțele de ordine au stabilit, că victima este șeful unei companii de transport auto și ar fi fost înjunghiat de un angajat, care ar fi fost nemulțumit de salariu.
Drept urmare a faptelor constatate, suspectul a fost condus la Inspectoratul de Poliție Bălți pentru audieri. Dacă va fi găsit vinovat de amenințare cu omorul sau vătămarea gravă a intergrității corporale, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă de pînă la 8 mii de lei sau închisoare de pînă la 3 ani .
Dina Roşca