La 13 martie, curent, între satele Șipoteni şi Bahmut din raionul Călăraşi, inspectorii de patrulare au stopat pentru verificări un camion de model “Kamaz”. În timpul verificării actelor, poliţiştii au depistat mai multe nereguli legate de starea tehnică şi actele automobilului.
Totodată, s-a constatat, că la volanul vehiculului se află un adolescent, în vîrstă de 17 ani, originar din raionul Ialoveni. Pentru polițiști era suspect faptul că din direcţia maşinii venea un miros puternic de alcool.
Urmare a cercetărilor, în caroseria semiremorcii a fost depistat un rezervor camuflat în care se transportau ilicit aproximativ 3 500 litri de alcool etilic.
Adolescentul nu a oferit multe detalii, spunând doar, că marfa nu-i aparţine şi că a fost rugat de cineva să o transporte.
În aceste condiţii, camionul a fost reținut și escortat la Inspectoratul de poliţie Călăraşi până la elucidarea tuturor circumstanțelor pe acest caz.
De menţionat, tânărul respectiv nu este la prima abatere de acest gen. Acesta, la 20 ianuarie, curent, a fost reţinut de poliţişti după ce în maşina pe care o conducea, fără permis de conducere, au fost depistate trei tone de alcool fără acte de provenienţă.
Diana Munteanu