La mijlocul lunii mai a fost organizat un Turneu Internaţional la mini-fotbal pentru copii născuţi în anii 2003-2004, la care au participat echipe din Rezina, Ucraina, România, Şoldăneşti şi Râbniţa. În rezultatul competiţiilor, campioni au devenit băieţii din Selecţionata raionului Rezina.
Pentru succesele înregistrate, micii fotbalişti din Selecţionata raionului Rezina, dar şi semenii lor din Clubul “Karate-kay”, au primit, fiecare, din partea Consiliului raional Rezina, câte 2 mii de lei. Cadourile băneşti au fost înmânate de către doamna Eleonora Graur, preşedintele raionului Rezina.
Aceasta a fost posibil după ce, la finele săptămânii trecute, la ultima şedinţă, prin acordul majorităţii consilierilor, s-a votat proiectul de acordare a ajutoarelor financiare atât pentru aceşti copii, cât şi pentru antrenorii lor, care duc faima raionului Rezina departe peste hotarele ţării.
Dna Eleonora Graur a venit şi cu o surpriză, anunţând că după ce Federaţia Moldovenească de Fotbal a văzut rezultatele acestor copii, le face şi un cadou pe măsură. Astfel, în perioada 10-12 august, micii fotbalişti vor pleca la Finala Supercupei Europei în Georgia, Tbilisi.
Elena Ivanov