Memorandumul de înțelegere pentru sprijinirea proiectului de dezvoltare regională ce prevede eficientizarea centralei termice a Spitalului raional Călărași a fost semnat ieri în incinta MDRC. Astfel, Guvernul Germaniei va oferi circa 335 mii euro pentru implementarea măsurilor de modernizare a serviciilor publice locale în sectorul eficiența energetică a clădirilor publice pentru raionul Călărași din cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” cu finanţare din Fondul German pentru Investiţii.
Documentul a fost semnat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ADR Centru, Consiliul raional Călărași și Spitalul raional Călărași.
“Scopul este de a moderniza serviciile publice locale din raionul Călărași, astfel, lucrările vor fi desfășurate în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a IMSP Spitalul Raional Călărași“, finanțat din Fondul German pentru Investiții. Vor fi efectuate lucrări de renovare a centralei termice, inclusiv va fi instalată o substație termică, un sistem termic solar, etc.”, a precizat Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului. De asemenea, ministrul a mulțumit poporului german pentru încrederea și suportul financiar acordat țării noastre prin realizarea proiectelor de dezvoltare regională și a dat asigurări că MDRC va stărui asupra valorificării eficiente a banilor.
La rîndul său, Alexandru Muravschi, consultant național superior GIZ, MSPL în domeniul politicilor de dezvoltare regională și locală a reiterat disponibilitatea Guvernului Germaniei de a susține în continuare Republica Moldova în dezvoltarea echilibrată a regiunilor țării și a exprimat disponibilitatea GIZ de a susține autoritățile publice locale din Călărași în toate etapele de desfășurare a proiectului.
Sergiu Artene, Președintele raionului Călărași a mulțumit părților semnatare Memorandumului pentru inițierea procedurilor de derulare a proiectului .
În vederea eficientizării energetice a clădirii publice a Spitalului raional din Călărași vor fi efectuate investiții de optimizare a consumului de energie. Sînt prevăzute lucrări de renovare a centralei termice și instalarea punctelor termice. În acestă instituție va fi implementat un sistem inteligent de management al energiei și va fi instruit corespunzător personalul.
Memorandumul de Înțelegere stabilește rolul și responsabilitățile părților în realizarea proiectului, termenii și condițiile de colaborare, etapele de eficientizare a serviciilor publice locale din raionul Călărași și rezultatele așteptate.
Elena Ivanov