Astăzi, 22 iunie primarul orașului Călărași dl. Melnic Nicolae a convocat o nouă ședință cu membrii comisiei responsabile de proiectul „Rețele de apeduct și canalizare în partea de Nord-Vest a orașului Călărași și reabilitarea unui segment de apeduct din străzile Doina și Alexandru cel Bun” finanțat de către Ministerul Mediului și Primăria orașului Călărași. Bugetul total al proiectului este de peste 18 mln de lei, potrivit paginii web a Primăriei.
La ședință au participat antreprenorul SRL „Polimer Gaz Construcții” Ciocan Alexandru, directorul Gospodăriei comunal-Locative Stratan Gheorghe, Responsabilul Tehnic Grigore Avasiloaie, arhitectul șef Preguza Nicolae, proiectantul Vitalie Columb și alți reprezentanți ai primăriei. La ordinea de zi au fost discutate 5 întrebări de bază ce țin de derularea proiectului:
1. Raportul responsabilului tehnic privind executarea lucrărilor de către antreprenor;
2. Situația financiară;
3. Sistemul de automatizare a pompelor;
4. Date privind lucrările nefinalizate;
5. Planul de activitate pentru anul 2017;
Conform datelor prezentate din anul 2014 până în prezent, s-au implementat 50 % din lucrările preconizate. Astfel din cei 18 km prevăzuți în cadrul proiectului, astăzi sunt construiți deja 12,5 km din lungimea sistemului de canalizare. Rezervorul la fel este în faza de lucru și urmează să fie finalizat și îngrădit. Ce ține de sistemele de automatizare a pompelor, pompele din stația de pompare veche au fost înlocuite cu altele noi. Pe parcursul lucrărilor au apărut unele probleme din cauza schimbării standardelor, iar acum urmează să fie făcute unele corectări în proiect în corespundere cu situația de la zi.
Pentru anul 2017 sunt planificate finalizarea lucrărilor pe porțiunile de teren în lucru, dar și începerea lucrările pe străzile Mitropolitul Varlaam și Păcii.
Amintim că lucrările de construcție au început la 15 octombrie 2014, iar proiectul are ca scop extinderea rețelelor de apeduct și canalizare în partea de Nord-Vest a orașului. Acest lucru va contribui la respectarea normelor privind sănătatea publică, precum şi reducerea poluării apelor freatice şi de suprafaţă din orașul Călărași.
Diana Munteanu