Sunteți atât de frumoși și de speciali. Vă doresc să deveniți, pas cu pas, cetățeni activi ai Republicii Moldova. Să păstrați în memorie toate lucrurile frumoase pe care le învățați în anii de școală – acesta a fost îndemnul vicespeaker-ului Liliana Palihovici, adresat elevilor de la şcoala primară nr. 1 din Călărași, cu ocazia încheierii anului de studii.
Liliana Palihovici a reiterat importanța studiilor primare de calitate pentru formarea fiecărui copil, menționând că bazele unei educații alese începe de la treapta primară.
Vicepreședintele Parlamentului, care în activitatea sa a fost și profesor, a mulțumit corpului didactic pentru devotamentul și abnegația cu care, zi de zi, îndrumă tinerii în lumea cunoștințelor. Liliana Palihovici s-a referit și la prevederile noului Cod al Educației, un document complex care va dezvolta politici educaționale moderne în Republica Moldova.
Liliana Palihovici a avut un cuvânt bun de spus şi părinţilor, cărora le-a dorit răbdare și cutezanță în educarea copiilor.
“Dragi părinți, copii cuminți nu există. Nici voi nu ați fost cuminți. Vă îndemn să investiți cât mai mult în educația copiilor voștri și, cu siguranță, vom avea tineri erudiți, cu spirit civic și gîndire proactivă”, a spus Liliana Palihovici.
Școala Ppimară nr. 1 din orașul Călărași a fost fondată în anul 1996, din 2013 devenind instituție publică. În prezent, la această instituție învață circa 386 de elevi din orașul Călărași și din localitățile Păulești, Tuzara, Șeliștea Nouă, Novaci și Oricova.
Diana Munteanu