Lecțiile practice, demonstrate de paramedici și medici SMURD pe plajele bazinelor acvatice continuă. Demonstrațiile se referă la lecții practice de acordare a primului ajutor oamenilor,care riscau să se înece, de către cei care se află pe plajă și vin în ajutor.
Acțiunile se desfășoară în toată țara, în contextul campaniei de prevenire a înecurilor, lansată de către Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Aceasta are drept scop prevenirea accidentelor pe apă și acordarea ajutorului corect în cazul unei situații de înec.
Paramedicii demonstrează pe un manechin special, toate manevrele necesare pentru a salva omul în cazul în care acesta a fost scos din apă. Sînt explicate minuțios manevrele de resuscitare și importanța acordării acestora în primele minute după ce persoana este extrasă din apă.
După prezentările specialiștilor, oamenii care au asistat la lecții, au fost îndemnați să exerseze pentru a obține deprinderile necesare în acordarea primului ajutor.
Prin intermediul acestor lecții, accidentații pe apă vor avea mai multe șanse de supraviețuire, iar oamenii vor conștientiza riscurile la care sunt supuși în cazul în care nu respectă regulile de comportament pe apă.
Diana Munteanu