O femeie de 46 ani a trecut printr-o experienţă cumplită. Era cât pe ce sa fie violată de un bărbat care a luat-o cu maşina, la ocazie.
Poliţiştii, au fost sesizați la 19 septembrie, curent, în jurul orei 19:00, precum că, o femeie a fost victima unei infracțiuni de tentativă de viol.
Cercetările au fost demarate imediat, victima, de 46 de ani comunicînd polițiștilor că la intersecţia drumului spre satul Dobrugea, raionului Sângerei, a oprit un automobil de ocazie, de model „TAVRIA” , de culoare albă, pentru a ajunge în sat. După ce au parcurs o distanță de circa un kilometru, șoferul a oprit mașina și a încercat prin violență să întrețină un raport sexual cu ea, dar nu a reușit datorită faptului că aceasta a opus rezistență și a reușit să fugă. Ajunsă în sat, femeia a alertat Poliţia.
La faţa locului a ajuns grupa operativă a Inspectoratului de poliție Sîngerei și un echipaj de patrulare. În scurt timp, polițiștii l-au reținut în trafic pe șoferul suspect.
Bărbatul de 33 de ani, din municipiul Bălți, riscă pînă la 5 ani de închisoare, fiind suspectat de tentativă de viol.
Menționăm, polițiștii acționează cu fermitate pentru prevenirea și combaterea acestui gen de infracțiuni. Înainte de toate, însă, fiecare persoană trebuie să-şi ia măsuri de siguranţă pentru a nu deveni victimă în astfel de împrejurări.
Astfel, Poliția recomandă:
– folosiţi doar taximetre autorizate, inscripţionate;
– la coborârea din mijlocul de transport în comun, la ore târzii, căutaţi să mergeţi aproape de persoanele care se îndreaptă spre aceeaşi destinaţie cu dvs;
– evitaţi, pe cât posibil, în deplasările la ore târzii, zonele slab iluminate şi izolate, parcurile, clădirile părăsite, pasajele, străduţele lăturalnice necirculate;
– planificaţi-vă deplasările zilnice în aşa fel încât să puteţi folosi mijloacele de transport în comun;
– în cazul în care sesizaţi că sunteţi urmărite, continuaţi-vă drumul spre o zonă populată, intraţi într-un magazin. Adresaţi-vă primului poliţist întâlnit sau, în caz de nevoie, cereţi ajutor celor din jur;
– anunțați pe cineva de încredere (familia sau prietenii) unde plecați și cine vă însoțește.
Dina Roşca