Întrucât mărțișorul este considerat simbolul primăverii, duminică, 1 martie 2015 la Muzeul raional de Istorie și Etnografie din Telenești a fost organizată expoziția-concurs “Mărțișorul tradițional”, ediția a VI-a.
Conform tradiției care spune că în această zi se dăruiesc mărțișoare în semn de vestitor al primăverii, toți cei prezenți la manifestație au primit din partea gazdei câte un mărțișor.
Expoziția a întrunit lucrările meșterilor populari și au fost înalt apreciate de către doamna Elena Iliescu, director al Muzeului raional de Istorie și Etnografie din Telenești, domnul Valeriu Bejan, vicepreședintele raionului Telenești și Pavel Casian, șeful secției Cultură, Tineret și Sport.
În semn de mulțumire pentru efortul depus de către doamnele cu mâni dibace, interpreții Andrian Livițchi și Ghenadie Ioniță au susținut un recital muzical.
Expoziția-Târg-Concurs a continuat la Palatul de Cultură, unde vizitatorii au avut posibilitatea să achiziționeze mărțișoare confecțioante de meșterii populari din localitate.
Totodată, cu acest prilej, secția Cultură a organizat în incinta Palatului de Cultură un concert în cadrul căruia au evoluat orchestra de muzică populară „Poiana Codrului”, ansamblul vocal „Trandafir de la Moldova”, formația de dans popular „Codrenii”.
Manifestația și-a propus să inițieze meșterii populari din Telenești în cultura tradițională românească, în expresiile și modelele ei, motiv pentru care lucrările participanților vor putea fi apreciate de vizitatori și premiate de către organizatori pe 29 martie 2015, atunci când va avea loc desemnarea câștigătorilor.
Elena Ivanov