Un nou incubator de afaceri a fost lansat ieri, 19 noiembrie, la Nisporeni. Acesta este cel de-al optulea incubator de afaceri din ţară, iar până la finele anului curent va mai fi lansat încă unul.
Incubatorul va găzdui inițial 18 companii tinere, preponderent prestatoare de servicii, ulterior urmând să atingă capacitate totală de 30 de locuri.
Astfel, cel puțin 62 de noi locuri de muncă vor fi create la Nisporeni, paisprezece dintre acestea fiind destinate femeilor.
Scopul Incubatorului de Afaceri din Nisporeni este de a oferi susținere antreprenorilor începători din regiune. Companiile rezidente vor beneficia de spaţii de producere sau oficii la preţuri avantajoase, consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ la achiziţionarea echipamentului, costuri de administrare reduse și alte facilităţi.
Pirkka Tapiola, care a participat la ceremonia de deschidere, a menționat că: „acestea sunt posibilităţi reale pentru oamenii care au idei de afaceri, pentru a le putea transpune în realitate. Antreprenoriatul este foarte aproape de principiile Uniunii Europene – înseamnă să fii şeful tău şi să-şi creezi propriul confort.”
Andrian Candu a remarcat importanța susținerii IMM-urilor: „Acest incubator de afaceri este o platforma pentru crearea locurilor de munca. Oamenii de afaceri să se poată întruni, colabora şi cel mai important e ca pot obţine ajutor din partea statului. Pentru a-și putea începe propria afacere ei beneficiază de suport juridic si economic. Este important să existe un cadru de dezvoltare al întreprinderilor mici şi mijlocii.”
La ceremonia de deschidere au mai participat Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Iulia Iabanji, director ODIMM, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, mediului de afaceri, reprezentanţii Uniunii Europene în Moldova, etc.
Incubatorul de Afaceri din Nisporeni a fost creat în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport Sectorial ,,Stimularea Economică în Zonele Rurale”, finanţat de UE, în concordanţă cu priorităţile Guvernului RM de creare a infrastructurii de suport în afaceri adecvate necesităţilor mediului de afaceri, în deosebi din zonele rurale.
Menționăm că pe teritoriul Moldovei au mai fost create Incubatoare de Afaceri în raioanele: Soroca, Ștefan-Vodă, Leova, Rezina, Sângerei, Dubăsari și Ceadâr-Lunga.
Dina Roşca