Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întâlnit la Ankara cu șeful Agenției turce de dezvoltare TIKA, dl Serkan Kayalar.
În cadrul întrevederii, s-a menționat că pe parcursul activității sale în Republica Moldova, Agenția TIKA a implementat peste 200 de proiecte în Găgăuzia în domeniul infrastructurii, educației, culturii și sferei sociale.
“În Republica Moldova și în Găgăuzia, în special, există două probleme care ne amenință viitorul. Acestea sunt plecarea tinerilor în străinătate și scăderea natalității. Toate eforturile autorităților găgăuze vizează crearea unui ecosistem în care tinerii vor putea găsi oportunități pentru care ei merg în alte țări. Proiectele Republicii Turcia implementate prin TIKA vizează modernizarea a două domenii cheie – asistența medicală și educația. Aceasta este o investiție directă în viitorul nostru. Proiectul de deschidere a Colegiului Industrial are o importanță deosebită pentru noi – această instituție de învățământ va instrui personal care va putea să ne diversifice economia, să desfășoare industrializarea și să dezvolte sectorul IT. Resursele noastre interne nu sunt suficiente pentru astfel de proiecte de anvergură și nu vom putea face față fără ajutorul Turciei”, a menționat Irina Vlah.
Separat, părțile au discutat despre finalizarea proiectului de alimentare cu apă și canalizare în orașul Vulcănești.
Irina Vlah a remarcat că, datorită sprijinului Guvernului Turciei, în ultimii ani a fost posibilă implementarea proiectelor la scară largă în domeniul sănătății, educației, culturii, agriculturii, construcției infrastructurii sociale și administrative, ceea ce a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții locuitorilor din autonomie.