În cursa electorală pentru Primăria Puhoi, Primăria Zâmbreni, Primăria Molești s-au înregistrat doar câte un singur candidat – actualii primari ai respectivelor localități. Unica condiție, conform legislației în vigoare, pe care cei trei candidați, mai trebuie acum să o întrunească – să adune 50%+1 din votul a minim 25 % dintre alegătorii din localitate.
Primăria Zâmbreni
La Zâmbreni candidează Daniel Țonu, care este unul dintre cei mai longevivi primari din raion, aflat în fruntea comunei din 1990, cu o pauză de 4 ani – 2003-2007.
Daniel Țonu candidează din partea PLDM, chiar dacă în ultimii ani a fost un membru activ al PDM, fiind vice-președinte al organizației raionale a acestui partid.
În 2011, Daniel Țonu a avut un singur contracandidat, pe care l-a învins din primul tur cu aproape 75% din voturi.
Primăria Molești
Un alt primar longeviv este și Mihai Catană de la Molești, care este reales primar la fiecare tur de alegeri de la 1999 încoace. În 2015 el își încheie cel de al patrulea mandat.
La alegerile locale din această vară, ca și în 2011, Mihai Catan va reprezenta PDM. În competiția din 2011 acesta avut trei contracandidați, pe care i-a învins din primul tur cu peste 70 % din voturi.
Primăria Puhoi
La Puhoi candidează Petru Frunze, care 2011 a fost ales pentru primul mandat de primar, fiind de asemenea și cel mai tânăr edil local – 26 de ani. Petru Frunze, la aceste alegeri locale, ca și în 2011, reprezintă PLDM.
Dintr-o competiție cu 8 concurenți electoral, Petru Frunze a ieșit în turul II, cu aproape 44% din voturi contra 16% ale oponentului, clasat pe locul doi. Turul II l-a câștigat detașat cu 60% din voturi.
„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată, din cei 5700 locuitori a satului Puhoi ați înaintat doar candidatura mea la funcția de primar. La primul mandat am figurat 8 candidați în buletinul de vot, acum doar un candidat, acest fapt se atestă pentru prima oară în istoria satului Puhoi”, a scris Petru Frunze pe pagina sa de Facebook.
Sursa: ialovenionline.md