Joi, 31 aprilie, în raionul Leova a fost dat startul lucrărilor de reconstrucție a patru blocuri locative care vor avea statut de locuințe sociale. Inaugurarea lucrărilor a avut loc în prezența Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a directorului Unității de Implementare a Proiectului, Iunona Lungul, reprezentanților APL, antreprenorului și a potențialilor beneficiari.
În urma implementării acestui proiect, familiile social-vulnerabile, cu mulţi copii, persoane cu dizabilităţi, dar şi tineri specialiști din raionul Leova vor beneficia gratuit de locuinţe sociale. Noile locuințe vor fi date în folosinţă la sfîrșitul anului 2017.
“Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei(BDCE) oferă circa 3,45 milioane euro pentru construcția a 92 de apartamente sociale în raionul Leova. Locuințele vor fi finalizate la cheie. Prin construcția locuințelor sociale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor are drept scop îmbunătățirea şi dezvoltarea fondului de locuinţe date în chirie pentru familiile social-vulnerabile, aflate în prezent, în imposibilitatea de a avea acces la condiţii de locuit satisfăcătoare. Beneficiarii vor fi selectaţi de autoritățile publice locale, care vor examina cererile depuse de solicitanți, vor verifica legalitatea actelor doveditoare, vor urmări dacă solicitanții întrunesc condiţiile şi vor acorda punctaj conform criteriilor de selectare”, a subliniat Vasile Bîtca, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
Totodată, ministrul a precizat că modalitatea de aplicare a criteriilor și de selectare a beneficiarilor este inclusă într-un Regulament privind modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, care poate fi vizualizat pe pagina web a ministerului ori solicitat de la autoritățile publice locale participante în proiect.
Amintim, că locuințele sociale sunt construite în cadrului unui proiect implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCE).
Pentru realizarea fazei II a proiectului, în perioada 2013-2018, BCE oferă țării noastre un împrumut în sumă de 20,4 milioane Euro, pe o perioadă de până la 20 de ani (de la data debursării) inclusiv 5 ani perioada de graţie.
MDRC menționează: locuinţele construite prin intermediul Proiectului, sunt repartizate de către autorităţile publice locale în regim social în baza unui contract de locațiune, încheiat pe o perioadă determinată de timp. Prin contract se vor stabili condiţiile de locaţiune, tarifele, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din părţi.
Din anul 2013 pînă în prezent au fost date în folosință 171 de apartamente în raioanele Călărași, Briceni, Sîngerei și Hîncești. Menționăm că, în prezent este în desfășurare construcția a altor 259 locuințe sociale în raioanele Soroca, Nisporeni și Ialoveni, iar pînă la finele anului 2018 vor fi construite, în total, circa 700 locuințe sociale pentru 2500 de persoane cu venituri mici.
Diana Munteanu